Noul VW lansat de nemţi la Salonul de la Beijing. Motoare moderne, economice

Autor: Alexandru Banu 25 apr. 2018 Știri auto

Volkswagen AG e un mutant industrial. Produce şi vinde cele mai multe maşini în lume. Anul trecut, tot grupul a vândut 10.7 milioane de maşini în toată lumea, adică +4.3% comparativ cu 2016. Cu 100.000 de maşini mai puţin a vândut alianţa Renault – Nissan – Mitsubishi, iar cu 350.000 mai puţine maşini a vândut Toyota, locul trei acum în lume după decade de lider absolut. Adică da, Volkswagen este cel mai mare producător de maşini în toată lumea. Este al doilea an la rând când ia aur curat la categoria supremă. Asta după – atenţie – scandalul colosal care i-a pătat imaginea cu motorină.

În China, VW a vândut aproape jumătate din totalul maşinilor produse de nemţi – 4.2 milioane, o creştere cu 5 procente versus 2016. Într-o asemenea piaţă (24 mil. unităţi noi vândute în 2017) care poate decide de una singură ordinea mondială a producătorilor, trebuie să fii activ.

Iar Salonul Auto Internaţional de la Beijing este mai important pentru VW decât pentru oricine. Să ne aducem aminte că Touareg s-a lansat la Beijing acum o lună. Şi în România, în aceeaşi zi, la SIAB. Pentru că piaţa din China este atât de mare că a devenit prioritară.

Acum, Volkswagen aduce noul Lavida, model pe piaţa din Asia încă din 2008. Este o Jetta de China. Un model care s-a vândut de 450.000 de ori numai în 2017. Maşina nouă este mai mare pentru că a schimbat, în sfârşit, şasiul. Acum este pe şasiul international MQB şi datorită acestei evoluţii are un ampatament mai mare cu 8 cm.

Noul Volkswagen Lavida, Jetta Made in China (galerie foto)

Deşi e pentru piaţa din China, nu vă imaginaţi că modelele nu sunt la acelaşi nivel de calitate şi de performanţă a motoarelor. Din start, chinezii or să aibă de ales între motoare cu benzină şi turbo, de 1.2, 1.4 şi 1.5 litri. Cutiile de viteze standard sunt cu 6 trepte, iar opţională e cea automata cu 6 trepte şi dublu ambreiaj.

VW va lansa, conform Carscoops, Aretonul de China care se va numi CC – ala cum s-a numit generaţiile trecute.

Lavida va fi construit tot de SAIC-Volkswagen, iar vânzările locale încep din Iulie. Preţuri nu au fost încă date pentru maşină, ca să le putem compara cu cele ale modelelor Jetta.

Autor Alexandru Banu

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide