Obezitatea atinge şi manechinele de testare la impact. Ghici cine-i de vină?

Obezitatea atinge şi manechinele de testare la impact. Ghici cine-i de vină?

Autor: Andrei Ştirbu acum 5 ani Știri

Am ajuns în vremurile în care avem atât de mult dulce în şi pe lângă noi, încât ne omoară cu zile. Desigur, procesul este unul lent şi delicios, şi, din ce am citit la colegii de la CSID, unul rău-prevestitor. Obezitatea este una dintre problemele secolului în care trăim, iar asta se pare că afectează până şi neclintitele manechine de testare la impact. 

O scurtă istorie a curajoaselor manechine

Humanetics, una dintre firmele producătoare de astfel de manechine – cu expertiză şi tradiţie de mai bine de jumătate de secol – a dezvoltat un manechin care să imite o persoană supraponderală. Aceasta cântăreşte 123 de kilograme şi are un indice de masă corporală de 35 (cu 5 unităţi mai mare decât sistemul de sănătate american l-ar cataloga drept „obezitate”).

Viitorul manechinelor în industria video? Cine o să vrea să vadă manechine grase la televizor?

Cum s-a ajuns aici? Păi, mult suc negru şi multe dulciuri, în primul rând. Revenind la întrebare, Chris O’Conner (CEO al Humanetics) a dat un răspuns pertinent: „Riscul de a muri într-un accident rutier este cu 78% mai mare în cazul persoanelor obeze”. „Motivul este modul în care ne îngrăşăm – ne creştem volumul în partea mijlocie a corpului. Asta ne face să nu mai fim susţinuţi în scaun la fel de bine în caz de impact” completează O’Conner, citat de Jalopnik.com.

Asta ne face să ne întrebăm, desigur, cum va fi influenţat viitorul automobilului prin prisma acestui aspect? Cu această ocazie, te întrebăm şi pe tine acelaşi lucru. 

Pentru noi, procentul de 78% a rămas întipărit în minte. Este o cifră mare şi puternică şi subliniază o realitate urâtă. Concluzia noastră, a iubitorilor de şaorma din redacţia ProMotor? Ce-i prea mult strică. 

sursa: Jalopnik.com



Comentarii
Inchide