Opel Zafira 2017 a intrat pe linia de asamblare

Autor: Marius Vișan 25 aug. 2016 Știri auto
Opel Zafira 2017 a intrat pe linia de asamblare

 


Producţia noului Opel Zafira a început în mod oficial la uzina Opel din Rüsselsheim, Germania, unde primul exemplar al noului monovolum tocmai a ieşit de pe linia de asamblare, scrie Carscoops.com.

Actualizat pentru anul 2017, Zafira este un concurent pentru Volkswagen Touran, Renault Scenic si Citroen C4 Picasso. Aproximativ 2,7 milioane de maşini au fost deja vândute în cele trei generaţii câte au existat până în prezent. Acestea s-au vândut sub marca Opel, Vauxhall, Holden sau Chevrolet. 

Cel mai recent model poate găzdui şapte pasageri şi are un aspect extrem de flexibil. Acesta dispune, de asemenea, de sistemele compatibile cu Apple CarPlay şi Android Auto prin serviciul OnStar cu WiFi.

Acest prim exemplar, proaspăt ieşit de pe linia de producţie, a fost comandat în roşu, cu un pachet sport ce include faruri adaptive cu LED-uri şi sistemul Radar Cruise Control.

Constructorul german intenţionează să lanseze 20 de modele noi până în 2020, iar noul Zafira este cel mai recent dintre acestea.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide