Pasajul Doamna Ghica-Colentina va fi construit, după ce a stat 10 ani pe hârtie. Cât va dura construcţia şi cât va costa – FOTO

Autor: ProMotor 30 mai 2019 Știri auto

Contractul pentru proiectarea şi execuţia Pasajului Doamna Ghica-Colentina din Bucureşti a fost semnat, anunţă Gabriela Firea pe Facebook.

Lucrările presupun reconfigurarea circulaţiei pe Şoseaua Doamna Ghica şi construirea unui pasaj suprateran peste Şoseaua Colentina. Proiectul a fost încredinţată Trustului de Cladiri Metropolitane Bucuresti, una dintre companiile municipalităţii, iar lucrarea ar trebui să fie gata până la finalul anului viitor.

Potrivit lui Firea, proiectarea va dura trei luni de zile, iar execuţia lucrărilor 12 luni.

Pasajul va avea câte două benzi pe sens, iar costul lucrărilor se ridică la aproximativ 28 de milioane de euro.

Totodată, primarul anunţă că proiectul va începe din zona intersecţiei străzii Doamna Ghica cu Bulevardul Lacul Tei. Accesul spre pasaj va fi reconfigurat, iar partea carosabilă va fi extinsă de la 4 benzi la 6 benzi. Totodată, toate intersecţiile cu drumurile laterale vor fi reamenajate ţinând cont de noua configuraţie stradală, pentru asigurarea unei circulaţii fluente.

Numărul şi poziţia celor trei staţii de autobuz se păstrează. Trotuarele se vor proiecta pe ambele părţi ale arterei şi vor avea o lăţime de minimum 1.5 metri.

Primarul Gabriela Firea spune că Pasajul Doamna Ghica-Colentina va elimina blocajele de trafic din zonă, va creşte viteza de circulaţie, dar şi rata accidentelor. Pasajul ar urma să aibă impact si asupra zonei prin reducerea prafului, zgomotului, noxelor, preluarea şi descărcarea apelor pluviale.

Proiectul Pasajului Doamna Ghica-Colentina datează din vremea primarului general Adriean Videanu, dar nu a fost dus niciodată la îndeplinire.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide