Preţurile noului Porsche 911 în România - de la 97.561 euro cu TVA

Porsche ne-a transmis preţurile oficiale ale noului Porsche 911. Momentan sunt disponibile două versiuni, Coupe şi S Coupe, dar oferta se va îmbogăţi serios anul viitor.

Preţurile noului Porsche 911 în România - de la 97.561 euro cu TVA Preţurile noului Porsche 911 în România - de la 97.561 euro cu TVA

Cel mai accesibil Porsche 911 costă oficial, în România, 97.561 euro cu TVA. Este vorba despre versiunea Coupe cu 349 CP. Mai potentă cu ai săi 400 CP, versiunea Carrera S are un preţ de bază de 112.847 euro cu TVA. Trei pagini de dotări opţionale cred că sunt suficiente pentru cei care vor să-şi personalizeze la maxim noul Porsche 911.

O singură dimensiune de jante opţionale este disponibilă, de 20 inch, diferă doar designul şi, desigur, preţul. În funcţie de versiunea de bază aleasă şi de model, jantele pe 20 inch costă între 388 şi 2.883 euro cu TVA. Jantele pot avea diverse nuanţe prestabilite ori pot fi vopsite în culoarea caroseriei contra unui preţ extra de 1.484 euro. Pachetul pentru caroserie Aerokit costă extra 5.385 euro, iar cel SportDesign 4.515 euro. Chiar şi duzele de spălare a farurilor pot fi vopsite în culoarea caroseriei - 219 euro extra.

Pentru culoarea caroseriei trebuie să plătiţi extra 1.277 euro pentru o culoare standard metalizată, dar una specială are un preţ şi el special, de 2.876 euro cu TVA. Se poate şi mai mult, o culoare conform mostra adusă de dumneavoastră costă extra 4.515 euro.

Cutia de viteze manuală cu şapte trepte este standard, pentru PDK tot cu şapte trepte trebuie plătit extra pentru ambele motorizări - acelaşi preţ, 3.806 euro cu TVA. Sistemul de frânare cu discuri ceramice costă 9.223 euro cu TVA, iar PDCC cu PASM - 4.372 euro. Foarte important, diferenţialul spate cu patinare limitată Vectoring Plus costă extra 1.612 euro cu TVA.

Cele mai scumpe scaune pentru şofer şi pasager, cu reglaje pe 14 direcţii, costă 2.451 euro cu TVA. Centurile de siguranţă pot avea diverse culori, iar acest lucru costă în plus 439 euro. Desigur, partea din spate a scaunelor poate fi vopsită în culoarea exteriorului contra sumei de 1.484 euro. Dacă vreţi lemn în noul Porsche 911, trebuie să plătiţi extra 1.767 euro, iar un volan cu lemn şi încălzit mai costă extra 1.188 euro cu TVA. Acelaşi preţ trebuie plătit pentru volanul cu inserţii din carbon şi încălzit.

Nu în ultimul rând, Porsche Communication Management costă extra 3.379 euro, iar cel mai performant sistem audio disponibil la Porsche, produs de Burmesterm costă în plus alţi 3.767 euro cu TVA.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.