Primul model de preproducţie Chevrolet Volt

Primul model de preproducţie Chevrolet Volt a ieşit de pe porţile fabricii din Warren, Michigan, SUA.

Primul model de preproducţie Chevrolet Volt Primul model de preproducţie Chevrolet Volt

Modelul de preproducţie Chevroleet Volt va fi testat atât de inginerii amercani, cât şi de cei europeni în vederea obţinerii omologării pentru producţia de serie. Potrivit lui Andrew Farah, inginer şef auto Chevrolet Volt, producţia de serie a maşinii se încadrează în grafic, astfel că la sfârşitul anului viitor Chevrolt Volt va fi disponibil la vânzare pe pieţele europene.

Maşina este propulsată de un sistem hibrid format dintr-un motor electric care dezvoltă 150 CP şi un cuplu de 370 Nm şi de un motor cu ardere internă, cu o cilindree de 1,4 litri. Autonomia, în condiţiile în care este exploatat doar motorul electric, este de aproximativ 60 de km. Energia necesară funcţionării motorului electric este furnizată de un pachet de baterii litiu-ion de 16 KWh, aşezate în T şi care pot fi încărcate în maximum 3 ore la sursele de 240 V (sau în 8 ore la sursele de 120 V).

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.