Reprezentant Ferrari în România

Ferrari a desemnat compania Forza Rossa partener oficial al mărcii pe piaţa românească, aceasta urmând să deschidă un service în România până la sfârşitul acestui an pentru a deservi proprietarii actuali de maşini Ferrari.

Reprezentant Ferrari în România Reprezentant Ferrari în România

Forza Rossa este deţinută, potrivit datelor Registrului Comerţului, de Ion Bazac, cu 47,5% din acţiuni, Camelia Bazac (5%) şi holding-ul Central European Finance din Luxemburg (47,5%). Camelia Bazac a ocupat anterior funcţia de brand manager pentru marca Maserati la importatorul Autoitalia.

Herbert Stein, directorul general al companiei Auto Italia, importatorul general pe piaţa românească a mărcilor Fiat, Alfa Romeo, Lancia, SsangYong şi Honda (motociclete) a anunţat, în luna martie, că va construi în acest an prima unitate service din România pentru marca Ferrari, care va deservi, potrivit reprezentantului firmei, pe cei şase posesori ai mărcii de lux italiene.

Fiat afirmă că Autoitalia nu a fost desemnat importator general Ferrari şi nu precizează dacă va fi deschis vreun showroom. Constructorul italian este controlat de grupul Fiat, care şi-a majorat recent participaţia la 85%. Fiat a achiziţionat participaţia de 8,4% din capitalul companiei Ferrari deţinută de banca germană Commerzbank, valoarea de piaţă a acţiunilor fiind de 260 milioane euro (329 milioane dolari).

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.