Se schimbă conducerea la Automobile Dacia. Christophe Dridi va conduce uzina de la 1 ianuarie

CHRISTOPHE DRIDI ESTE NOUL DIRECTOR AL UZINEI VEHICULE DACIA

Se schimbă conducerea la Automobile Dacia. Christophe Dridi va conduce uzina de la 1 ianuarie Se schimbă conducerea la Automobile Dacia. Christophe Dridi va conduce uzina de la 1 ianuarie

Noul director general al Automobile Dacia va fi, de la 1 ianuarie 2019, Christophe Dridi, care preia funcţia de la Jerôme Olive, Alliance Regional SVP Manufacturing Process Engineering & Supply Chain Eurasia Region, care a avut un mandat interimar începând cu luna septembrie a acestui an.

În ultimii doi ani, Christophe Dridi a fost director executiv al Uzinei Vehicule Dacia şi membru în comitetul de management al companiei. Uzina Vehicule Dacia de la Mioveni va fi condusă, de la aceeaşi dată, de Miguel Oliver, în prezent director Calitate la uzina Renault Palencia (Spania). Acesta va fi responsabil de activitatea de producţie a modelelor Dacia din gama Global Access.

„Aniversăm anul acesta 50 de ani de Dacia şi, în curând, 20 de ani de când Groupe Renault este în România. Este un mare privilegiu să mă alătur celor peste 17 700 de angajaţi care au făcut posibile aceste realizări de-a lungul timpului, prin profesionalismul şi talentul lor în fiecare dintre activităţile care compun construcţia unei maşini: de la studiul clientului şi până la post-vânzare. Groupe Renault România este nu doar o companie care reuşeşte prin produsele pe care le oferă clienţilor din 44 de ţări ale lumii, ci şi un model de business de neegalat până în prezent. Am încredere în toate echipele de la Bucureşti, Titu, Mioveni, Piteşti şi Oarja că vom continua această dinamică şi vom răspunde cu aceeaşi exigenţă angajamentului luat faţă de fiecare client. Totodată este esenţial să ne menţinem competitivi într-o industrie în permanentă transformare la nivel mondial. În 2019 inaugurăm Renault Bucharest Connected, un sediu unic pentru angajaţii din Bucureşti. Este un proiect de management care arată mai mult ca niciodată că suntem orientaţi către viitor”, a declarat Christophe Dridi.

Christophe Dridi (47 ani) este absolvent al Ecole Supérieures des Sciences et Technologies de l’Ingénieur din Nancy, Franţa, şi deţine o diplomă MBA INSEAD, în management global. Îşi începe cariera la Renault, în 1993,  ca inginer, iar din 1996 este manager Fiabilitate şi Statistică. În 2001, se alătură echipelor Alianţei Renault – Nissan, în Japonia, unde ocupă funcţia de manager Calitate, la Nissan. Ulterior, se expatriază în Mexic, unde devine Director de Calitate Renault Mexic.

Parcursul său profesional continuă în Franţa, la Departamentul Montaj şi la Inginerie în uzina din Sandouville, după care devine responsabil cu incidentologia vehiculelor Renault şi Dacia, la Technocentre. Din 2009, preia responsabilitatea de Director de Producţie al uzinei din Casablanca şi, ulterior, trece pe aceeaşi funcţie la uzina din Tanger. El devine, de la 1 octombrie, director al Uzinei Vehicule Dacia de la Mioveni.

Citeşte continuarea pe Mediafax.ro

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.