Showroom comun Hyundai şi Mitsubishi

ŢiriacAuto a inaugurat primul showroom comun Mitsubishi şi Hyundai din Bucureşti. Noul showroom este situat în cartierul Berceni, şi are o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 1200 mp.

Showroom comun Hyundai şi Mitsubishi Showroom comun Hyundai şi Mitsubishi

Noua locaţie corespunde intenţiilor de dezvoltare geografică ale reţelei naţionale ţiriacAuto, acoperind sudul Capitalei şi fiind situată într-o zonă comercială cu trafic intens şi vizibilitate foarte bună. Totodată, showroomul se află în apropierea celor două service-uri Mitsubishi şi Hyundai din zonă, operate de M Car Distribution şi, respectiv, Romcar Motors, oferind astfel clienţilor posibilitatea să beneficieze cu uşurinţă de servicii ŢiriacAuto de vânzare şi post-vânzare specializată şi standardizată, în imediata vecinătate a locuinţei lor.

Locaţia dispune de un spaţiu generos de parcare, zone distincte de recepţie pentru cele două mărci asiatice, sector de joacă pentru copii şi un spaţiu special amenajat pentru prezentarea gamei Auto Avantaj - un serviciu propriu de comercializare a autovehiculelor noi prin metodele trade-in şi buy back, implementat recent la nivelul întregii reţele naţionale de distribuţie şi service ŢiriacAuto.

"Credem cu tărie în revirimentul domeniului auto şi, în ciuda perioadei economice dificile, am decis să continuăm investiţia în dezvoltarea reţelei noastre, deschizând un nou showroom, de data aceasta în zona de sud a Capitalei. Am ales varianta de comercializare sub acelaşi acoperiş a două dintre mărcile noastre de volum, Mitsubishi şi Hyundai, oferind astfel clienţilor posibilitatea să-şi aleagă autovehiculul potrivit dintr-o ofertă mult mai variată, sub umbrela ŢiriacAuto."- declară Silviu Docan, Director General ţiriacAuto.

Noul showroom este deschis de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 - 18.00 şi sâmbătă, în intervalul orar 09.30 - 13.30.

ŢiriacAuto (www.tiriacauto.ro): Cu o structură organizatorică şi servicii aliniate la standarde europene, ŢiriacAuto este astăzi cea mai extinsă reţea de dealeri specializaţi în comercializarea şi servisarea auto din România. Totodată, ŢiriacAuto deţine cel mai vast portofoliu de pe piaţa auto autohtonă, reprezentând nouă dintre cele mai renumite mărci de automobile existente pe piaţă: Mercedes-Benz, Dodge, Chrysler, Jeep, Mitsubishi, Land Rover, Jaguar, Ford şi Hyundai. Cei 14 dealeri care compun reţeaua naţională ŢiriacAuto îşi desfăşoară activitatea în peste 65 de locaţii mono-brand sau multi-brand, de tip 2 S sau 3 S (showroom, service si spare parts/ piese), asigurând o acoperire naţională şi oferind servicii complete şi diferenţiate în funcţie de cerinţele fiecărui client.

M Car Distribution, companie a Grupului TiriacAuto, este cel mai important distribuitor Mitsubishi din România. La ora actuală, peste 33% din maşinile noi vândute de Mitsubishi în România şi peste o treime din piese si accesorii sunt comercializate prin intermediul M Car Distribution. Compania este certificată ISO 9001:2000, ISO 14001:2005 şi OHSAS 18001:2004, rezultat al proiectării şi implementării Sistemului de Management Integrat Calitate-Mediu- Sănătate şi Securitate Ocupatională.

Romcar Motors, companie a Grupului ŢiriacAuto, s-a desprins în anul 2002 de Romcar, reprezentantul Ford pentru România. Romcar Motors este unul dintre dealerii Ford cu tradiţie, având o vechime de 18 ani, în decursul cărora şi-a asigurat un portofoliu impresionant de clienţi, persoane fizice şi companii naţionale şi multinaţionale. La ora actuală, Romcar Motors îşi desfăşoară activitatea în patru locaţii (un complex Ford integrat de tip 3S, un showroom Hyundai şi un showroom Ford, ambele învecinate locaţiei service specializate pe cele două mărci auto) şi este cel mai mare reparator autorizat Ford din Bucureşti.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.