TEST AutoExpress: 10.000 de km cu Dacia Duster 4×4

Autor: Adrian Mihălţianu 11 aug. 2014 Știri auto

Dacia Duster continuă să adune verdicte pozitive din partea publicaţiilor britanice. De data acesta, jurnaliştii de la AutoExpress au realizat un test de anduranţă cu Dacia Duster în rol principal. Modelul testat a fost un Duster Laureate 4×4, pe care britanicii l-au condus 10.496 de km (6.522 mile), inclusiv pe post de chase car pentru Turul Franţei. Surpinzător pentru detractorii din România, modelul a primit 4 stele din 5, o notă foarte bună acordată de britanici!

…şi l-au trecut prin toate chinurile posibile (foto: AutoExpress)

SUV-ul românesc i-a impresionat pe britanici în ceea ce priveşte capacitatea portbagajului, comportamentul pe drumuri accidentate şi senzaţia de încredere pe care o oferă ocupanţilor în cazul unui drum lung. Cu toate acestea, autorul testului a punctat faptul că deşi este disponibil la un preţ accesibil, Dacia Duster poate avea costuri ridicate de întreţinere dacă este utilizat cu preponderenţă în mediu extraurban.

Britanicii sunt mulţumiţi de modul în care stă maşina pe şosea, indiferent de starea acesteia. Nu şi de cât consumă. Foto: AutoExpress

Testul complet şi concluziile celor de la AutoExpress pot fi regăsite prin accesarea acestui link.

Cum vi se pare, au dreptate sau nu britanicii atunci când laudă maşina fabricată în România?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide