VIDEO: Cristiano Ronaldo testat la limită de Castrol EDGE

Autor: Constantin Ciobanu acum 9 ani Știri

O experienţă puţin altfel. Am fost invitaţi la premiera mondială a filmului „Castrol EDGE Presents Ronaldo Tested to the Limit”. Cei de la Castrol se laudă cu cea mai avansată formulă pentru uleiuri. Prin urmare au dorit să afle dacă Cristiano Ronaldo, imaginea Castrol EDGE, este cel mai bun fotbalist din lume. Cum la fotbal nu prea mă pricep, nu aş putea spune dacă portughezul este sau nu cel mai bun. Totuşi ştiu că este unul dintre cei mai buni. Cei de la Castrol EDGE au pus la punct o serie de teste prin care au dorit să afle ce compune talentul lui Ronaldo. Vedeta lui Real Madrid a sosit la premiera filmului într-un Audi R8 Spider condus Carlos Sainz – o legendă a motorsportului care a avut alături permanent Castrol, inclusiv în 2010 când a câştigat raliul Dakar la volanul unui VW Touareg. La premiera mondială a filmului Ronaldo l-a mai avut alături şi pe Jerzy Dudek, fostul portar al echipei naţionale a Poloniei şi al lui Real Madrid. Jerzy Dudek l-a ajutat pe Ronaldo în timpul filmărilor, încercând să apere câteva „lovituri libere”. O serie de teste au fost pregătite pentru a descoperi limitele fizice, mentale precum şi nivelul la care sunt reflexele lui Ronaldo. Cu adevărat impresionant este modul în care Cristiano Ronaldo reuşeşte să lovească o minge centrată chiar dacă totul se întâmplă cu liminile stinse, şi proba de final în care trebuie prin dribling să evite o trupă de trăgători de elită care încearcă să tragă în minge. O altfel de experienţă această participare la premiera mondială a Castrol EDGE Presents Ronaldo Tested to the Limit.



Comentarii
Inchide