Volkswagen face fabrică în SUA

Sună cunoscut, nu? Volkswagen doreşte ca în următorii 10 ani să devină cel mai mare constructor european din SUA, astfel că o fabrică locală a devenit deja imperativă.

Volkswagen face fabrică în SUA Volkswagen face fabrică în SUA

"Piaţa din America este foarte importantă în strategia nostră de volum, unde Volkswagen a fost destul de activ până acum. Vom vinde 800.000 de modele în SUA până în 2018, iar noua fabrică va avea un rol cheie în acest obiectiv. Privim cu încredere în implementarea puternică în continentul american atunci când vom deveni cel mai mare producător european prezent aici", a declarat Martin Winterkorn, CEO Volkswagen.

De remarcat siguranţa preşedintelui în ceea ce priveşte locul ocupat pe piaţa americană în viitor. Revenind la fabrică, aceasta va fi construită în Chattanooga, Tennessee, in parcul industrial Enterprise South. Potrivit producătorului german, investiţia de 1 miliard de dolari va aduce 2000 noi locuri de muncă şi o producţie anuală de 150.000 de modele, dintre care şi un nou sedan mediu destinat special pieţei americane.

Primul automobil va părăsi linia de fabricaţie la începutul lui 2011.


Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.