Volvo - teste cu noul XC60

Iată noul SUV Volvo XC60 şi iată cum este testat. Nu-i de mirare că modelele Volvo sunt printre cele mai fiabile din lume, după ce sunt supuse unor teste atât de riguroase.

Deşi rar se întâmplă ca SUV-urile compacte să dea piept cu condiţiile vitrege ale mediului natural, cei de la Volvo pun accent pe testele care să evidenţieze eventualele scăpări offroad, după cum se poate observa în testele efectuate în pantă şi rampă şi pe traseului cu denivelări speciale. Nici capacităţile rutiere nu scapă neverificate după cum se poate observa în testul elanului şi cel de mare viteză.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.