AROBS devine Microsoft Gold Certified Partner

Autor: Dan Vache 02 iul. 2009 Știri auto
AROBS devine Microsoft Gold Certified Partner

Obţinerea statutului de Microsoft Gold Partner a reprezentat unul din obiectivele principale ale companiei AROBS Transilvania Software din dorinţa de a-şi lărgi competenţele şi expertiza în ceea ce privesc tehnologiile Microsoft şi recunoaşterea faptului că soluţiile dezvoltate sunt apreciate pentru valoarea adăugată oferită clienţilor.

Microsoft Gold Certified Partener-i sunt consideraţi a fi printre cei mai experimentaţi parteneri Microsoft, companii care au capacitatea de a oferi soluţii profesionale de înalt nivel şi competenţe tehnice deosebite dobândite în timp.

“Am dovedit deja de multă vreme partenerilor competenţele noastre însă obţinerea acestui statut de Microsoft Gold Partner, obţinut cu ocazia împlinirii a 11 ani de la înfinţarea AROBS, certifică nivelul aplicaţiilor şi soluţiilor livrate, precum şi pregătirea specialiştilor AROBS care lucrează în toate cele 4 locaţii din România: Cluj, Bucuresti, Iaşi şi Timisoara. Totodată, este un prim pas în a valida şi certifica aplicaţiile AROBS, pe pieţe din afara României, unde target-ul nostru este de a deveni un provider de soluţii integrate din zona de mobilitate şi SaaS” a declarat d-nul Voicu Oprean, General Manager AROBS.

Acest nivel de parteneriat a fost atins datorită soluţiilor testate pe platforme Microsoft, referinţelor obţinute de la clienţii AROBS, celor 2 competenţe specifice Microsoft deţinute: ISV (Independent Software Vendor) Competency si Mobility Solutions Competency şi celor ale persoanelor cu statut de Microsoft Certified Specialists.

AROBS oferă în momentul de faţă pentru piaţa internă 2 soluţii software care se comercializează ca şi servicii pe baza de abonament lunar: TrackGPS – solutie destinată monitorizării şi localizării în timp real a flotelor sau parcurilor auto prin GPS/GPRS şi Optimall by Arobs – soluţie destinată automatizării forţei de vânzări.

Soluţia TrackGPS oferă rapoarte complexe cu privire la rutele parcurse de către autovehicole, km parcurşi, timpi de staţionare, viteză de deplasare, foi de parcurs, abateri de la ruta prestabilită şi foloseşte cea mai detaliată hartă vectorială a Europei, având pentru România peste 500 de localităţi la nivel de stradă şi peste 27.000 de puncte de interes (hoteluri, restaurante, benzinării, parking-uri, bănci, magazine, etc).

Optimall by AROBS este un sistem informatic care permite îmbunătăţirea performanţelor companiilor de distribuţie sau companiilor producătoare care au propria reţea de agenţi de vânzări, prin utilizarea PDA – urilor (PALM SAU PocketPC) în munca agenţilor de vânzări, permiţând astfel transmisia datelor în timp real de la agent la firmă, direct în ERP-ul local. Totodată facturile se pot lista din maşină pe imprimate matriceale sau case de marcat.

Ambele soluţii se bucură de un real interes pe piaţa românească, în prezent, peste 500 de firme utilizând aceste soluţii. Dintre aceştia putem aminti: RDS&RCS, Soceram, Elit,  Optimedia, Lissim, Pizza Hut, KFC prin ARC,  Deme Macarale, Ben&Ben, Novartis, Jidvei, Bamit, etc.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide