Avem 99% din noul Volkswagen Touareg

Autor: Alexandru Banu 02 feb. 2017 Știri auto

Volkswagen aşteaptă la rând să deconspire premierele, dupa Mercedes şi BMW (i8 ediţie specială publicată azi dimineaţă). Iar Touareg e cea mai mare, în ambele sensuri ale cuvântului. Au trecut 15 ani de la primul model şi două generaţii cu tot cu facelift-uri. Acum e rândul următorului Touareg care va sta 5-6 ani pe piaţă cu doza lui de refresh. Autoexpress scrie că maşina o să semene aproape perfect cu T-Prime, un concept arătat deja de către Volkswagen anul trecut la Salonul Auto de la Beijing.

De la generaţia asta nouă, maşina va avea ampatamentul uniu Audi Q7 (distanţa dintre roţile-faţă şi cele-spate). Conform realităţii şi trend-urilor de consum, VW o să vândă variante cu motoare cu benzină în China (2 litri TFSI), iar diesel mai ales în Europa (V6 şi V8 TDI). Cei de la Volkswagen spun că motorul pe benzină va fi asociat şi cu unul electric pentru Touareg GTE – versiunea hibridă cu cel puţin 50 de km în mod 100% electric. Tot din informaţii Autonews, cel mai scump Touareg ar putea costa aproape 100.000 de euro. Asta înseamnă că în banii ăştia primeşti aproape tot ce are Volkswagen mai bun în ditamai concernul.

99% VW TOUAREG 2017 (GALERIE FOTO)

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide