FOTO – Cum ar trebui să fie echipat un atelier mobil. Anunțul RAR

Autor: Daniel Samoilă 14 nov. 2021 Știri auto

Ne apropiem de sezonul rece, iar șoferii trebuie să meargă la atelierele auto specializate pentru a înlocui anvelopele de vară cu cele de iarnă. Registrul Auto Român (RAR) atrage atenția asupra acestor ateliere mobile, care trebuie echipate corespunzător.

În România sunt și cazuri în care aceste service-uri nu sunt autorizate și șoferii sunt păcăliți pentru a face verificările. RAR recomandă ca șoferii să apeleze doar la unitățile service autorizate. Principalul motiv ar fi că, în cazul în care nu ați fi mulțumit de un serviciu, atunci puteți avea mai multe căi legale pentru a acționa.

Un atelier mobil de tip „service roți” poate fi autorizat doar dacă solicitantul deține și un punct fix de lucru.

Ce activități se pot desfășura într-un atelier mobil

În conformitate cu legislația actuală, într-un atelier auto se pot desfășura următoarele activități: înlocuirea anveleopelor și echilibrarea roților, repararea anvelopelor, înlocuirea parbrizelor, lunetelor și geamurilor laterale, montarea, repararea și verificarea instalației de alarmă auto (inclusiv de tip GPS) și închiderea centralizată ( plus componentele acestora) și reglarea sistemelor de gestiune electrică, anunță RAR într-o postare pe Facebook.

Tot RAR anunță și ce ar trebui să dețină proprietarul unui service auto mobil: un autovehicul cu destinație specială (autovehicul special) SG cu caroserie cod 99 – atelier mobil, jaloane necesare pentru delimitarea zonei în care se vor desfășura activitățile, mașină de echilibrat roți și mașină de dejantat anvelope fixate în autovehiculul special – atelier mobil, echipamente de măsurare, verificate/etalonate metrologic (altele decât cele din atelierul fix): manometru pentru controlul presiunii din pneuri, șubler, cheie/chei dinamometrice.

Recent, Registrul Auto Român a împlinit 30 de ani. RAR a fost înființat în data de 8 noiembrie 1991, prin Hotărârea Guvernului nr. 768/1991.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Facebook / RAR



Comentarii
Inchide