Haos pe o șosea din Austria din cauza unui muncitor român. A scăpat beton pe 25 de mașini

Autor: Daniel Samoilă acum 2 luni Știri
Haos pe o șosea din Austria din cauza unui muncitor român. A scăpat beton pe 25 de mașini

Un muncitor român în vârstă de 35 de ani a provocat haos pe o șosea din Austria. S-a întâmplat după ce încărcătura din betoniera pe care o conducea a căzut pe 25 de mașini, dar și pe o porțiune de șase kilometri de șosea.

Zeci de polițiști și pompieri au muncit pentru a curăța șoseaua și pentru a devia circulația. Românul este rezident în localitatea Grieskirchen, din Austria Superioară.

Incidentul a avut loc pe 24 noiembrie pe Innviertler Strasse, pe porţiunea de drum de la Andorf spre Schärding. Șoferul român a observat târziu cum betoniera a pierdut încărcătura, care a ajuns ulterior pe mașinile parcate din zonă.

Un român a creat haos pe șosea din Austria

Conform Adevărul.ro, care citează o publicația austriacă, evenimentul s-a petrecut în localitatea Taufkirchen an der Pram, când betoniera se golea din cauza unei defecțiuni tehnice la controlul pârghiei transversale.

Betonul amestecat a căzut pe o distanță de aproape șase kilometri. Numeroase mașini parcate au fost avariate. De asemenea, o parte din încărcătură a căzut și pe carosabil, care apoi s-a întins pe șosea din pricina vehiculelor aflate în trafic.

Șoferul român a observat defecțiunea în zona Pramhof, din localitatea St. Florian am Inn, când a oprit camionul pe partea dreaptă a străzii.

Poliția și pompierii au deviat circulația timp de două ore, iar drumul a fost curățat cu o mașină specială și apoi redat circulației.


Sursa foto: Shutterstock



Comentarii
Inchide