Noul supercar Ford GT va fi maşină hibridă

Noul supercar Ford GT va fi maşină hibridă

Autor: Oraan Mărculescu acum 10 ani Știri

Deşi renumele lui
Ford GT
nu este chiar la nivelul unor monştri sacri precum
Ferrari sau Porsche, asta nu înseamnă că bolidul
americanilor ar fi mai prejos în privinţa performanţelor
.
Plus că oferă un preţ mult mai atractiv, raportat la nivelul de
adrenalină pe care ţi-l oferă această maşină.

Britanicii de la
AutoExpress
sunt în măsură să ne ofere primele
informaţii despre cea de-a treia generaţii a acestui supercar
foarte rar, Ford GT –

vezi aici randările cu noul Ford
GT
.

Vorbim de o maşină rară, deoarece modelul Ford GT din
2005 a fost produs în doar 4.500 de exemplare, din care doar 100 au
ajuns oficial în Europa
. Iar prima generaţie, Ford GT40, a
fost construită în anii ’60, când şi-a câştigat reputaţia de
„Ferrari killer”, datorită celor trei victorii consecutive la Cursa
de 24 de ore LeMans, actualmente fiind o raritate vânată de
colecţionari.

Ce se va întâmpla, însă, cu a treia generaţie Ford GT? În primul
rând, din punct de vedere al designului noua maşină se va
îndepărta de liniile retro
– a doua generaţie era
concepută aproape ca o replică a lui GT40, din punct de vedere al
exteriorului. Noul Ford GT va arăta mai modern şi îşi va gratula
clienţii cu un look mult mai agresiv, cu o parte frontală
originală.

Ford GT va păstra configuraţia de coupe cu 2 locuri,
tracţiune spate şi motor central,
în timp ce propulsia va
fi asigurată de un V8 dotat cu compresor mecanic. Însă, la apăsarea
unui buton, motorul electrice plasat sub capota faţă va oferi atât
un surplus de putere, dar va pune în mişcare şi roţile punţii faţă.
Adică un sistem similar cu ceea ce va propune viitorul
Porsche 918
.

Puterea totală se pare că nu va depăşi cu mult limita de 600 CP,
însă, datorită caroseriei din aluminiu şi a panourilor realizate
din materiale compozite, Ford GT va avea o masă proprie
foarte redusă, de circa 1,4 tone
, ceea ce ar trebui să fie
suficient pentru a-i conferi maşinii atât un demaraj în circa 3
secunde până la 100 km/h, cât şi o manevrabilitate exemplară.

În plus, noul Ford GT se anunţă ca o alternativă mai
ieftină decât principalii concurenţi
, dar încă nu se ştiu
detalii despre preţuri sau data lansării noii maşini. Care încă e
un proiect pe care oficialii Ford îl ţin sub tăcere.



Comentarii
Inchide