Offroad Mureş Trophy 2009 – sâmbătă 6 iunie

Autor: Dan Vache acum 11 ani Știri

VEZI AICI TOATE INFORMAŢIILE DESPRE OFFROAD MUREŞ TROPHY 2009

Traseu dificil, cu bolovani uziStartul de sâmbătă în etapa Offroad Mureş Trophy 2009 a fost dat de lângă Sovata – dacă la Extrem s-a apelat din nou la soluţia "toţi deodată", la Open concurenţii au plecat la distanţă de câteva minute unii de alţii. Ceea ce, de altfel, a fost un semn că traseele din această zi urmau să le cam pună beţe în roate concurenţilor.

Picurii de la începutul zilei nu s-au transformat într-o ploaie serioasă, astfel că, din nou, participanţii au fost privaţi de noroaie. Însă organizatorii au avut grijă ca maşinile să nu rămână uscate, pregătind o porţiune de traseu care a inclus traversarea de pâraie şi escaladarea de bolovani uzi, care au pus la încercare îndemânarea tuturor participanţilor şi rezistenţa maşinilor.

Rasturnare fara urmari nefastePunctul terminus al traseului a fost în zona Ernei, unde au fost pregătite probele speciale pentru Extrem şi Open, într-un stil diferit de alte etape: concurenţii nu au de parcurs un traseu bine definit contracronometru, ci îşi pot alege singuri ordinea de abordare a porţilor pregătite în teren. Ceea ce înseamnă un plus de dificultate la nivel psihic, neabordarea unei porţi însemnând o penalizare foarte mare.

În ce priveşte secţiunea Extrem, din 28 de maşini aliniate la start la începutul competiţiei vineri, doar 15 au ajuns la proba specială din această zi. O probă specială care a consemnat şi o răsturnare spectaculoasă a echipajului Sorin Pârvulescu / Zani Maurilio, din fericire fără urmări nefaste – ba mai mult, după ce maşina a fost pusă înapoi pe patru roţi, cei doi au terminat proba specială.

Liderii de la ExtremFinalul zilei de sâmbătă i-a scos pe prima poziţie a clasamentului tot pe Craioveanu Sorin / Ursu Daniel, câştigătorii zilei precedente.

La secţiunea Open, din nou lucrurile s-au desfăşurat puţin diferit în ce priveşte proba specială: echipajele au fost puse în perechi de câte două maşini, sporindu-se astfel spectacolul şi combativitatea, pe un traseu cu o dificultate redusă, care a permis viteze destul de mari.

Echipajul câştigător din ziua precedentă, Cezar Marius / Costea Voicu, nu şi-a forţat maşina Suzuki Vitara, avansul obţinut în traseu asigurându-le concurenţilor din Sighişoara, şi în această zi, prima poziţie a clasamentului.

Liderii de la OpenAşadar, după cele două zile de trasee şi probe speciale, liderii celor două secţiuni au rămas aceiaşi, urmând ca trialul de duminică să conteze mai puţin pentru aceştia şi mai mult pentru cei care se "luptă" pentru poziţiile celelalte de pe podium.

Ce s-a întâmplat duminică, la trialul acestei etape, vedem în episodul următor.



Comentarii
Inchide