Raportul anual RAR

Autor: Cosmin Iordache 18 ian. 2008 Știri auto
Raportul anual RAR

Potrivit unui comunicat al RAR, pe parcursul anului trecut, inspectorii au verificat în trafic 75.721 de vehicule în toată ţara şi au stabilit că 62,2 la sută din acestea sunt neconforme din punct de vedere tehnic.

 În ceea ce priveşte securitatea rutieră, procentajul de vehicule neconforme a fost de 38,1 la sută, mai mic faţă de cel din 2006 când 42,2 la sută din vehiculele controlate nu au corespuns. Vehiculele care aveau defecţiuni cu pericol iminent de accident, respectiv defecţiuni la mecanismul de direcţie şi/sau sistemul de frânare au ajuns la 9,0 la sută din cele verificate, faţă de 11,3 la sută pe anul 2006.

Inspectorii au constatat şi neconformităţi din punct de vedere al emisiilor poluante, respectiv 19,3 la sută, (din care în funcţie de motorizare – benzină 22,3 la sută şi diesel 20,2 la sută). Probleme de identificare, respectiv culoare, categorie, subcategorie, diverse înlocuiri de motor, instalaţii GPL nemenţionate în cartea de înmatriculare a vehicului au fost constatate la un procentaj de 0,1 la sută, iar vehiculele neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice au prezentat ITP expirat 1,9 la sută, faţă de 2,5 la sută pe anul 2006 sau falsificat, 0,5 la sută faţă de 0,8 la sută pe anul 2006.

Rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă fidel starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide