TEST: VW Golf 7 1.6 TDI 105 CP. Golf-ul diesel accesibil

Autor: Adrian Mihălţianu 08 mai 2013 Test drive

Noul Volkswagen Golf 7, datorită formei foarte simplificate, arată în realitate aşa cum te aştepţi, după ce ai văzut pozele pe net sau în reviste. Adică exprimă multă robusteţe în detrimentul unui design plăcut sau elaborat, precum şi o puternică notă germanică, apelând din plin la muchii şi forme geometrice simple.

De fapt, VW Golf 7 pare un facelift al lui Golf 6, dar adevărul este că vorbim de o maşină complet nouă tehnologic – spre deosebire de Golf 6, care, într-adevăr, a fost un facelift ceva mai pronunţat al lui Golf 5 şi care a făcut trecerea de la un design cu detalii rotunjite la acest stil teuton aproape extrem.

Ştiu, e un VW Golf, clar! Cum de care? Şase? Cinci?… Patru sigur nu e…. Să fie şaptele? Parcă…

Despre noul VW Golf nu pot spune că e o maşină frumoasă, dar e suficient de atractivă tocmai prin faptul că nu pare să se demodeze. Designerii germani au mizat pe neutralitate şi se pare că au făcut bine, dacă ne uităm la succesul diverselor generaţii Golf pe piaţa de maşini second-hand.

Decât un stil care azi e la modă, iar mâine e depăşit, nemţii au decis să păstreze o linie oarecum constantă, chiar dacă amatorii de artă ar putea s-o considere cam fadă. În cazul lui Golf, suntem într-o situaţie invidiată de mulţi alţi constructori: chiar dacă ar fi o maşină urâtă, Golf-ul tot s-ar vinde bine datorită imensului prestigiu câştigat în timp.

Un pic de Audi în cazul stopurilor, nu-i aşa? Nici o problemă, doar sunt veri de concern

Din fericire pentru Volkswagen, Golf-ul nu e urât, ci e doar normal. Sau, mai degrabă, nederanjant. După cum spuneam mai devreme, impresia de robusteţe domină, ceea ce e un mesaj subliminal pentru oricine preferă o maşină sigură.

În plus, cu excepţia formei ceva mai elegante a stopurilor şi a spoilerului faţă, forma generală e un fel de carte de vizită în sine, nefiind greu să realizezi că ai în faţă un Golf (eventual necunoscătorii vor sta puţin în cumpănă referitor la indicativ: ”o fi şapte, o fi şase sau poate chiar cinci?…”).

Soliditate. Robusteţe. Siguranţă. Durabilitate. Ce mai sugerează această imagine? (cui îi mai pasă de design şi forme interesante?!….)

Şi încă un lucru: stilul pe care detractorii îl pot acuza ca fiind ”tăiat din topor” face maşina să se detaşeze în peisajul actual al maşinilor compacte, cele mai multe mizând pe forme complexe, din raţiuni de aerodinamică. Golf-ul promite că e aerodinamic şi fără a apela la rotunjimi complicate.

În definitiv, felul cum arată o maşină se rezumă la gusturi, dar, în cazul Golf-ului, mulţi clienţi pun un mai mare accent pe imagine şi ce reprezintă numele ”Golf” decât pe design. Cine vrea un Golf mai agresiv, poate apela la pachetul R-Line.

Să vedem cum se prezintă Golf-ul la interior – PE PAGINA URMĂTOARE

Pagini: 1 2 3 4

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide