Spuneam că nu mai e nimic de inventat. Uite că ne-am înşelat (video)

Tu bani de Mini să ai că restul se rezolvă

Dacă ne întoarcem 100 de ani în timp, am fi fost fericiţi să avem un volan, 4 roţi şi două pedale pentru singura viteză şi pentru frână. Nu aveai nici măcar un coviltir ca să nu ajungi lac după o ploicică la maximum 20 km/h. Acum, dacă vezi o maşină fără plafon trebuie să fie cel puţin o Mazda MX-5.

Suntem morţi fără dotări moderne. Dacă vedem o macara de geam cu manivelă sunăm la 112, iar dacă nu avem deja keyless entry, ne îmbolnăvim iremediabil. E drept că am evoluat tehnologic odată cu pretenţiile, iar dacă tot avem bani de ele, măcar să ni le vedem împlinite.

Aici vorbim de un segment de clienţi care trebuie să aibă bani. Cine îşi cumpără Mini, ar trebui să fie un nivel mai sus, undeva aproape de cei care-şi permit BMW. Dar nu e chiar aşa de trist. Şi cei cu Mini-uri rulate pot beneficia de acest nou serviciu. Noi i-am zis dotare, dar e cu totul un serviciu în tot ecosistemul Mini definit de cumpărător şi de producător.

Cine îşi ia un Mini are din start acele pretenţii tip-fiţă. Sunt ca iPhone-iştii. Contează utilitatea, dar şi prezentarea. Aşa că Mini are un serviciu de personalizare la imprimantă 3D. Intri pe un site, ai un configurator şi îţi printezi 3D la comandă ornamente speciale. Cu numele tău sau cu al lui / ei pentru torpedou, praguri cu led-uri sau lumină proiectată pe asfalt direct din uşă. Da, pare un sreviciu inutil, însă, aşa cum spuneam, Mini este un brand pentru oameni autoalintaţi.

Dacă judecăm din punctul de vedere al celui pentru care câteva sute de euro sunt bani de buzunar pe zi, s-ar putea să înţelegem mai bine oportunitatea acestui serviciu de personalizare la imprimantă 3D atât pentru producător, cât şi pentru client.

Pe site-ul Mini poţi să-ţi configurezi aceste elemente deosebite în limitele de temă, culoare şi fonturi pe care ţi le pune producătorul la dispoziţie. Ele pot fi trimise prin curier direct la tine acasă pentru că sunt foarte uşor de montat sau pot fi expediate către o unitate de service apropiată ţie unde ţi se montează de către oameni specializaţi. Serviciul se numeşte Mini Yours Customized.

Autor Alexandru Banu