Premiera  Test în premieră cu noul BMW X5 facelift

BMW X5 a fost îmbunătăţit pentru intrarea în a doua perioadă a carierei sale cand va fi produs al 1.000.000-lea model al istoriei BMW. Nu ştiu încă foarte multe detalii despre viitoarea generaţie dar un lucru este cert. Pe şosea sper să poată rula aşa cum o face maşina asta.

Test în premieră cu noul BMW X5 facelift Test în premieră cu noul BMW X5 facelift

Îmbunătăţirile pentru modelul 2010 au fost ascunse de BMW sub un anunţ "noul X5" dar nu trebuie să vă lăsaţi înşelaţi de acesta. Toţi constructorii fac acum acest lucru, anunţa un facelift ca fiind un model nou. De multe ori îmbunătăţirile unui facelift amplu sunt însă la fel de mari ca îmbunătăţirile aduse unei generaţii noi faţă de cea precedentă. Vezi exemplul Golf. Şi desigur X5. Actualul X5 nu este nou, nu arată altfel, dar toate motorizările şi transmisiile au fost schimbate. Deisgur şi sistemul de rulare a avut de suferit mici modificări de setări precum şi sistemul de frânare. Deci noul X5 nu este nou dar poate fi considerat aşa având în vedere schimbările mari de sub capotă.

Exteriorul a fost îmbunătăţit în principal datorită noilor motorizări, mai puternice, mai performante, care evident au nevoie să respire mai bine de sub capotă. X5 M a rămas neschimbat momentan, dar restul motoarelor sunt noi. Versiunea de trei litri este de acum disponibilă în cea mai capabilă formă a sa, cu 245 CP. Motorul pe benzină în şase cilindri bi-turbo are 306 CP iar cel de top a fost preluat de pe X6 şi este acum un 4.4 bi-turbo, V8 de 408 CP. Odată cu introducerea acestui motor marcăm sfârşitul motoarelor aspirate pe X5. Toate propulsoarele oferite acum sunt supra-alimentate cu turbo. Este de înţeles, de exemplu, noul motor de top pe benzină este mai puternic, are cuplu mai mare, accelerează X5 mai rapid dar este mai economic şi poluează mai puţin.

Vorbind de evoluţie, gândiţi-vă cât de departe s-a ajuns în cazul lui X5 în 10 ani. Cel mai puternic E53 - primul X5 avea o putere maximă de 367 CP din 4,6 litri. Acum cel mai puternic X5, M-ul are cu 200 CP mai mult, 555 CP putere maximă, cuplu aproape dublu, tot opt cilindri dar 4,4 litri.

Estetic, pe lângă spoilerul faţă redesenat, farurile găzduiesc de acum luminile de rulare pe timp de zi cu lumină albă - X5 are de acum această dotare alături de Seria 5 şi Seria 5 GT. Stopurile au fost şi ele redesenate şi luminează de acum sub aceeaşi formă ca la restul modelelor mărcii. Tot pentru exterior sunt disponibile noi culori pentru caroserie şi noi modele de jante.

La interior, prima impresie este că ai de-a face cu un interior complet schimbat dar de fapt designul este acelaşi, totul este la fel ca înainte dar calitatea fabricaţiei a crescut considerabil prin folosirea tapiţeriei din piele pentru o foarte mare parte a interiorului. Dacă înainte numărai părţile din interior acoperite cu piele acum le numeri pe cele care au rămas din plastic.

Citeşte mai departe în pagina următoare »