Radu Țuțulan

Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au urmat apoi Realitatea TV, Mediafax, Libertatea, Gândul apoi a venit momentul să-și pună în slujba cititorilor ProMotor cunoștințele acumulate în toți acești ani. Îl încântă mașinile moderne, dar este pasionat de cele clasice. Apreciază frumusețea, dar mecanica de sub caroserie e cea pe care pune preț. „Nu sunt adeptul sfaturilor, dar îmi voi spune opinia de fiecare dată, ceea ce mă aștept și de la voi, cititorii, să o faceți”, spune Radu.

Strada e atât de abruptă încât localnicii poartă crampoane iar șoferii parchează mașinile de-a latul și speră să țină frânele

România tocmai a inaugurat o bucată de autostradă care nu poate fi folosită. Se termină în mijlocul câmpului

Plecări voluntare la Dacia. Angajații care acceptă încetarea contractului ar putea primi peste 200.000 de lei

Italia: Dacă rămâi blocat în trafic, poți cere înapoi taxa de autostradă. Câte ore trebuie să stai în ambuteiaj

În sfârșit se construiesc primele benzinării pe autostrada București - Ploiești. Ce companie le amenajează și în ce zone
În sfârșit se construiesc primele benzinării pe autostrada București – Ploiești. Ce companie le amenajează și în ce zone
Poți depăși o coloană de mașini dacă linia este discontinuă? Cum te scapă Codul Rutier 2026 de amendă

Mobilizare uriașă pe Autostrada Moldovei: 5.000 de oameni lucrează pe șantierul A7. Zilnic se aștern 15.000 tone de asfalt

A activat Bluetooth în avion și a întors din drum o aeronavă cu peste 200 de oameni la bord. Ce nume avea dispozitivul

Pasagerii care fac scandal în avion ar putea fi interziși de toate companiile. Modificarea pregătită de britanici

Cât timp poți lăsa copilul singur în mașină? Ce riscuri există și ce spune legea în 2026

Cod Rutier 2026: De la ce vârstă poate sta copilul pe scaunul din față? Regula pe care mulți părinți o ignoră

Mașini pe care copiii au voie să le conducă pe drumurile publice în 2026. Ce reguli și obligații trebuie să îndeplinească

Cele mai spectaculoase drumuri din România unde poți ajunge cu mașina. Trasee de făcut într-un weekend

2026: Ești obligat să ai numere verzi la mașina electrică sau poți folosi numere negre obișnuite? Decizia Ministerului de Interne

Mașini abandonate care valorează o avere, găsite prin curți, parcări sau garaje din România. Care e cel mai rar model

Mașinile la care românii visau în anii `90: Oltcit, Cielo, Tico sau Matiz. Ce dotări aveau și cât costă ele astăzi

Este legal să pui brăduț parfumat la oglindă, în dreptul parbrizului? Detaliul din Codul Rutier 2026 pe care mulți nu-l știu

Cod Rutier 2026: Amendă și permis suspendat pentru șoferii care depășesc un motocultor pe linia continuă

Care e viteza legală pe DN1, în 2026, și ce se întâmplă dacă ești prins cu 81 km/h în localitate

Trei oameni au murit după ce mașina în care se aflau a izbit un elefant. Animalul avea prioritate

2026: Ce alcoolemie îți suspendă permisul și când ajungi direct la dosar penal? Limitele exacte din lege

Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”

2026: Ești obligat să oprești dacă pietonul traversează doar până la linia de tramvai? Cum se aplică regula pe marile bulevarde

Imagini fabuloase din tunelul Robești de pe autostrada Sibiu - Pitești. Cum se vede din mașină prima traversare integrală
Imagini fabuloase din tunelul Robești de pe autostrada Sibiu – Pitești. Cum se vede din mașină prima traversare integrală
Probleme pentru Ferrari după lansarea Luce. Primul model electric duce la scăderea acțiunilor companiei

Restricții de circulație pe autostrada București - Pitești din cauza lucrărilor la Secțiunea 5 din autostrada spre Sibiu
Restricții de circulație pe autostrada București – Pitești din cauza lucrărilor la Secțiunea 5 din autostrada spre Sibiu
Drumul Expres Galați - Brăila se strică înainte de a fi deschis circulației
Drumul Expres Galați – Brăila se strică înainte de a fi deschis circulației
Formula 4: Românul David Cristofor a câștigat locul 2 pe traseu, dar arbitrii l-au penalizat. Ce s-a întâmplat

Simone Tempestini face echipă cu Francesca Maior la Raliul Scandinaviei din Suedia

Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4. David Cosma Cristofor pleacă din pole position la Vallelunga

Inchide