În acest weekend: Dacia Duster Offroad Experience

Timp de 4 zile, Dacia Duster va fi protagonistul unui spectacol offroad, pe un circuit amenajat în oraş, la Băneasa Shopping City în Bucureşti. În perioada 1-4 iulie toţi cei interesati să testeze performanţele vehiculului au ocazia de a participa la un drive-test 4x4 autentic, alături de piloţi profesionişti.

În premieră, Dacia organizează o demonstraţie de offroad destinată publicului larg, astfel încât toţi participanţii să se poată convinge singuri de abilităţile celui mai recent model al său: Dacia Duster.

Dacia Duster Offroad Experience este o iniţiativă a mărcii de a se apropia şi mai mult de clienţii săi. Circuitul de la Bucureţti se deschide joi, 1 iulie, şi va funcţiona după următorul program: 1 iulie/12:00-20:00; 2 iulie/12:00-22:00; 3 şi 4 iulie/12:00-20:00. Înscrierile la drive-test sunt gratuite.

După demonstraţia de la Bucureşti, Dacia Duster Offroad Experience va ajunge pe litoral şi în alte trei mari oraşe ale ţării. Mamaia va fi prima destinaţie. În perioada 15-18 iulie, circuitul va fi amenajat în apropierea Hotelului Rex. Din septembrie, demonstraţiile vor fi reluate la Timişoara (3-5 septembrie), Cluj (10-12 septembrie) şi Iaşi (17-19 septembrie).

Pe toata durată spectacolului, publicul poate participa la concursuri cu premii organizate de Dacia şi partenerii săi - BRD-Groupe Societe Generale, Danone şi Orange. Dacia va organiza tombole cu mai multe premii surpriză pe tot parcursul zilei. Agentul local Dacia oferă posibilitatea participanţilor de a conduce ei înşişi Dacia Duster, într-un drive-test în oras.

Dacia Duster este primul vehicul de teren ăl mărcii Dacia. Lansat la Salonul Auto de la Geneva 2010, el este disponibil în prezent în toată reţeaua autorizată a mărcii. Modelul poate fi achiziţionat în trei niveluri de echipare (Duster, Ambiance, Laureate), atât în variantă cu tracţiune 4x2, cât şi în variantă cu tracţiune integrală. Dacia Duster propune cel mai bun raport preţ/prestaţii/spaţiu interior pentru clasa din care face parte.

VEZI VIDEO CU DACIA DUSTER OFFROAD EXPERIENCE

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.