Volvo va fi vândut la chinezi?

Oarecum de aşteptat, singurii producători interesaţi de plata sumei de 6 miliarde de dolari pentru Volvo sunt cei din China.

Volvo va fi vândut la chinezi? Volvo va fi vândut la chinezi?

Cele mai noi zvonuri din industria auto dau aproape sigură o întâlnire la Gungzhou Auto Show în China a şefilor Ford, Volvo şi Changan. Despre ce s-a discutat nimeni cu siguranţă, dar nu trebuie să fii analist auto să-ţi deai seama că o posibilă preluare a producătorului suedez a fost mai mult ca sigur un subiect de discuţie.

Changan este partenetul Ford din China, acolo unde se produc sub licenţă modele Focus Sedan pentru piaţa locală. Un asemenea producător local, ai crede că nu are forţa financiară să plătească cele 6 miliarde de dolari cerute de Ford, însă preţul acesta este unul negociabil în condiţiile crizei mondiale, iar sprijinul din partea autorităţilor chineze este şi el destul de important, astfel că o mişcare îndrăzneaţă din partea asiaticilor nu ar trebui să ne surprindă.


Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.