BMW M135i – arma anti-RS3- vine la Geneva 2012

Autor: Gabriel Grosoiu acum 8 ani Știri

Noua generaţie de BMW Seria 1 se pregăteşte să intre în liga supersport, adică exact pe teritoriul predilect al lui Audi RS3. Totuşi, bavarezii nu acţionează la primul instinct şi preferă să agite puţin atmosfera, înainte de premiera modelului de serie.

Astfel, noul BMW M135i Concept, maşina ce anunţă cel mai puternic Seria 1 al momentului, dar totodată şi preview-ul versiunii în trei uşi a compactei, va fi prezentată la Salonul Auto Geneva 2012. Vizual, modelul reprezintă o privelişte mai mult decât agreabilă, datorită nunaţei speciale de alb perlat şi jantelor de 18 inchi, finisate în dark chrome.

Dungile tricolore, specifice casei M, condimentează întreg ansamblul, iar bara de protecţie frontală şi difuzorul aerodinamic prezent la partea din spate trimit cu gândul la performanţa tipică unui hot-hatch german. Sub capotă, binecunoscutul propulsor Twin Power Turbo de 3,0 litri îşi va face pe deplin datoria.

Motorul va furniza o putere neprecizată exact, dar estimată a trece de cotaţia celor 300 CP. Aşteptăm cu nerăbdare să vedem nu doar conceptul celui mai nervos Seria 1, ci şi versiunea de serie, care va putea fi comandată inclusiv cu tracţiunea integrală X Drive.



Comentarii
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă "scăpată" pe internet
FOTO. Ce iubită are Elon Musk! E cu 17 ani mai tânără ca el şi s-a pozat dezbrăcată!
FOTO. Ce iubită are Elon Musk! E cu 17 ani mai tânără ca el şi s-a pozat dezbrăcată!
"Am vomitat de spaimă" Cutremur în lumea interlopă din România!
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Vestea care ZGUDUIE ROMÂNIA! A MURIT după 20 de ore de audieri la DIICOT! Dumnezeu să îl odihnească!
Vestea care ZGUDUIE ROMÂNIA! A MURIT după 20 de ore de audieri la DIICOT! Dumnezeu să îl odihnească!
VIDEO | Cum arată în realitate o tânără, influencer pe Instagram. A postat poze în bikini, fără filtre
VIDEO | Cum arată în realitate o tânără, influencer pe Instagram. A postat poze în bikini, fără filtre
Ce vor păți șoferii care circulă cu proiectoarele de ceață aprinse tot timpul. Amenzile sunt usturătoare
Ce vor păți șoferii care circulă cu proiectoarele de ceață aprinse tot timpul. Amenzile sunt usturătoare
Cazul care ŞOCHEAZĂ medicina. Are un penis de 4,3 kg şi poate face multe - VIDEO
Cazul care ŞOCHEAZĂ medicina. Are un penis de 4,3 kg şi poate face multe - VIDEO
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
A fost considerată cea mai sexy femeie din lume, dar astăzi a ajuns de nerecunoscut. Și-a distrus fața cu operațiile estetice
A fost considerată cea mai sexy femeie din lume, dar astăzi a ajuns de nerecunoscut. Și-a distrus fața cu operațiile ...
Ultimele hotărâri luate de Guvern!
Ultimele hotărâri luate de Guvern!
Inchide