HILAR: vezi ce probleme a avut Putin la inaugurarea Lada Granta

Autor: Oraan Mărculescu acum 9 ani Știri
HILAR: vezi ce probleme a avut Putin la inaugurarea Lada Granta

La inaugurarea noului model low-cost
Lada Granta
a participat, evident, şi
prim-ministrul Rusiei, Vladimir Putin
. Care nu putea rata
un astfel de eveniment, Lada Granta fiind deja considerată un
adevărat simbol naţional în devenire.

În mod interesant, modelul care i-a fost pus la
dispoziţie premierului rus nu a fost o versiune de top, ci una de
bază
, după cum ne putem da seama datorită spoilerelor
negre, diferite de culoarea caroseriei, sau a faptului că maşina
era echipată cu jante ambutisate din tablă. Probabil Putin a dorit
să vadă cea mai ieftină Granta pentru a se convinge că proletarul
rus îşi va investi corect banii.

Putin s-a arătat foarte interesat de caracterul practic al
maşinii, verificând cu atenţie atât portbagajul, cât şi spaţiul
interior în spate. După care, aşa cum este normal, a vrut să vadă
cum se conduce Lada Granta. Moment în care camerele de filmat au
surprins o situaţie jenantă: maşina nu a pornit la prima
cheie, premierul având nevoie de mai mult timp şi mai multe
încercări
până să reuşească, într-un final, să plece de pe
loc.

Bineînţeles, situaţia a devenit repede un subiect important în
mass-media din Rusia, iar acum Lada Granta e unul din
subiectele de glumă ale momentului: a pornit mai greu, dar, până la
urmă, a pornit
. Parcă Băsescu nu a întâmpinat astfel de
probleme cu Loganul lui şi nici cu Duster-ul, nu-i aşa?


Epic: Putin nu reuseste sa porneasca noua Lada Granta!
de pe
tare.ro



Comentarii
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă "scăpată" pe internet
GALERIE FOTO! Larisa Iordache, transformare spectaculoasă! Cum arată frumoasa gimnastă a României, la 23 de ani, în costum de baie şi cu ce vrea să se ocupe după retragere!
GALERIE FOTO! Larisa Iordache, transformare spectaculoasă! Cum arată frumoasa gimnastă a României, la 23 de ani, în ...
"Luiza și Alexandra sunt vii" Ghiorghiu le-a găsit azi-noapte
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Vestea care ZGUDUIE ROMÂNIA! A MURIT după 20 de ore de audieri la DIICOT! Dumnezeu să îl odihnească!
Vestea care ZGUDUIE ROMÂNIA! A MURIT după 20 de ore de audieri la DIICOT! Dumnezeu să îl odihnească!
FOTO. Cum arată primul hibrid între maimuţă şi porc, creat de oamenii de ştiinţă chinezi
FOTO. Cum arată primul hibrid între maimuţă şi porc, creat de oamenii de ştiinţă chinezi
Scene șocante în București! Ce a făcut șoferul unui BMW după ce l-a urmărit Poliția
Scene șocante în București! Ce a făcut șoferul unui BMW după ce l-a urmărit Poliția
''Păpuşa'' care revoluţionează industria sexului. E CAPABILĂ DE ORICE - video
''Păpuşa'' care revoluţionează industria sexului. E CAPABILĂ DE ORICE - video
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
Vrea să devină din nou mămică la 50 de ani! Are o carieră frumoasă, patru copii și un iubit grijuliu, dar ceva încă îi lipsește!
Vrea să devină din nou mămică la 50 de ani! Are o carieră frumoasă, patru copii și un iubit grijuliu, dar ceva încă ...
Florin Piersic va urca pe scenă la Buzău
Florin Piersic va urca pe scenă la Buzău
Inchide