Primele imagini cu noul Renault Twingo facelift

Autor: Oraan Mărculescu acum 8 ani Știri

Cel mai mic Renault, modelul urban Twingo, este primul care îşi împrospătează imaginea conform noii linii de design dictată de spectaculosul concept Renault DeZir. După ce, în urmă cu o lună, maşina a fost spionată, iată că acum avem parte de prima imagine oficială a lui Renault Twingo facelift.

Noul model urmează să debuteze în mod oficial la Salonul Auto Frankfurt 2011, aşa încât, pentru moment, alte detalii despre modificări tehnice sau ale echipărilor nu avem. Însă modificările estetice ale părţii frontale putem spune că sunt foarte importante.

Twingo facelift arată mai „tupeist” decât până acum, având un bot îndrăzneţ şi chiar foarte agresiv. Marile proiectoare de ceaţă, de formă circulară, sunt integrate armonios în designul părţii frontale, decupând oarecum farurile. Iar grila foarte îngustă, care pune în evidenţă sigla Renault, îi conferă maşinii o puternică identitate vizuală.

Spoilerul beneficiază de o imensă gură de aerisire în partea inferioară, ceea ce aduce în peisaj un binevenit aer sportiv, în timp ce semnalizatoarele au fost plasate pe laterale (luând locul vechilor proiectoare de ceaţă). În cazul imaginii de faţă se remarcă şi jantele cu un design elaborat, dinamic.

Cel mai probabil spatele nu va suferi modificări, din punct de vedere estetic accentul fiind pus pe partea frontală. Nici în privinţa motorizărilor nu au fost divulgate, deocamdată, informaţii, dar ne aşteptăm la câteva surprize. Voi ce credeţi despre rezultat:

ESTE REUŞIT FACELIFTUL LUI RENAULT TWINGO?



Comentarii
Inchide