Radu Țuțulan

Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au urmat apoi Realitatea TV, Mediafax, Libertatea, Gândul apoi a venit momentul să-și pună în slujba cititorilor ProMotor cunoștințele acumulate în toți acești ani. Îl încântă mașinile moderne, dar este pasionat de cele clasice. Apreciază frumusețea, dar mecanica de sub caroserie e cea pe care pune preț. „Nu sunt adeptul sfaturilor, dar îmi voi spune opinia de fiecare dată, ceea ce mă aștept și de la voi, cititorii, să o faceți”, spune Radu.

Un control de rutină a dus la confiscarea unui autoturism de 150.000 de lei. Ce au descoperit polițiștii

Președintele României a promulgat legea camerelor portabile pentru Poliția Locală. Ce pot înregistra agenții

Medicamente interzise șoferilor: Lista oficială a fost publicată de Ministerul Sănătății

Preschimbare permis auto în 2026: Unde trebuie să te prezinți și ce acte sunt obligatorii

Reguli și obligații în 2026 la semaforul verde intermitent la dreapta. În ce situații se reține permisul de conducere

O femeie a circulat 3 ani fără să facă schimbul de ulei la mașină. Răspunsul mecanicului a devenit viral pe TikTok

Dacia a câștigat Raliul Dakar 2026! | Video

2026: Cine are prioritate, de fapt, în sensul giratoriu. Regula pe care mulți șoferi o încalcă

Performanță istorică la Raliul Dakar 2026: Dacia e pe primul loc, cu două etape înainte de final

Camere cu inteligență artificială: Peste 10.000 de șoferi din Grecia, prinși într-o singură lună, că au trecut pe roșu

Acest SUV seamănă cu Spring, e mai mare decât Sandero, dar costă mai puțin de 6.000 de euro

Dacia Spring, în Top 10 cele mai bune mașini electrice din 2026, conform publicației Top Gear

Interviu exclusiv | Românca Zoe Florescu Potolea poate deveni prima femeie din Formula 1 după cinci decenii: „Sunt singura din clasamentul FIA”

Materialul antiderapant, „dușmanul” caroseriei. Din ce e făcut și care e efectul asupra mașinilor

Șoferii care nu achită amenzile rutiere în 90 de zile vor avea permisul suspendat

Este legal să depășești o căruță pe linia continuă, conform Codului Rutier 2026?

Amenda de circulație se majorează cu 60% dacă nu e achitată în termen de 6 luni

Ce au descoperit jurnaliștii Top Gear după 16.000 km cu Dacia Bigster: „Aceasta este cea mai…”

Noul Peugeot 208, un supermini electric cu volan pătrat și autonomie de aproape 500 km

Video | La un pas de a fi strivit sub roțile trenului. De ce șoferii și pietonii ignoră bariera de cale ferată?

Livrare-record pentru armata ucraineană: peste 400 de vehicule blindate, produse local, în doar o lună

Șofer beat, cu permis anulat, urmărit de Poliție în Cluj. În mașină erau 7 copii, inclusiv un bebeluș

Toyota rămâne liderul auto mondial pentru al șaselea an consecutiv. Volkswagen pierde marile piețe

Dacia confirmă lansarea unui nou model electric de oraș. Va fi produs în Europa și va fi mai mare decât Spring

Preț minim pentru mașinile electrice din China. Uniunea Europeană propune o schimbare majoră pe piața auto

Cum arată Autostrada Bucurestiului (A0) în 2026, care e stadiul lucrărilor și când se deschide complet

Peste 500 de permise auto, suspendate într-o singură zi de Poliția Rutieră. Viteza și alcoolul, principalele abateri

Un radar fix „a dat amenzi” de aproape 5 milioane de euro. Peste 60.000 de șoferi au fost prinși în doar 7 luni

Amendă uriașă pentru o femeie care conducea pe autostrada acoperită de zăpadă cu anvelope de vară

Cele 9 mașini electrice care au „murit” în anul 2025. Ce a dus la eliminarea acestora

Inchide