INCREDIBIL: Nissan Juke R intră în producţie de serie redusă!

Oficialii Nissan au declarat că mica bombă crossover Juke-R a depăşit stadiul de unicat şi urmează să fie construită într-un număr limitat de exemplare, dat fiind interesul potenţialilor clienţi. Iată şi cât va costa un Nissan Juke-R de serie.

Până în acest moment au fost construite două modele Nissan Juke-R, ca şi concepte având caracter demonstrativ. Iată, însă, că evenimentul de la Dubai, unde Juke-R a debutat oficial, a adus cu sine şi un interes mult mai mare din partea spectatorilor faţă de aşteptările constructorului.

Având în vedere că Nissan a primit deja trei comenzi ferme pentru acest mic bolid, s-a luat decizia realizării unei serii reduse, oficialii mizând pe o cadenţă de 20-25 de exemplare. Maşini care, faţă de conceptul iniţial, vor avea puterea crescută de la 485 CP la nu mai puţin de 545 CP!

Cu alte cuvinte, motorul V6 bi-turbo, de 3,6 litri, de pe Nissan GT-R va propulsa Nissan Juke-R în galeria maşinilor cu adevărat exotice, micul crossover urmând a rivaliza de la egal la egal cu modele cu nume sonore: BMW X6 M (555 CP), Mercedes-Benz ML 63 AMG (557 CP) sau Porsche Cayenne Turbo (500 CP).

Este adevărat, Nissan Juke-R nu va oferi luxul acestora, dar, ca performanţe, se anuţă un rival redutabil - dat fiind că modelul de 485 CP ajungea la 100 km/h în doar 3,7 secunde, devine clar că surplusul de 60 CP va însemna un demaraj şi mai bun, în timp ce şasiul special conceput promite o manevrabilitate de maşină de curse. Viteza maximă va fi limitată electronic la 250 km/h.

Ei bine, care va fi preţul unui Nissan Juke-R de serie? Circa 150.000 euro - atât se estimează că va costa producerea unui Juke-R, specialistul RML, "vinovat" de proiectul iniţial, susţinând că acest preţ înseamnă un Nissan GT-R nou, un Nissan Juke nou şi modificările şasiului şi caroseriei noului bolid.

Evident, preţul creşte în funcţie de preferinţele fiecărui client în parte, celor interesaţi Nissan punându-le la dispoziţie o adresă de mail, unde pot plasa comanda sau cere mai multe detalii: juke-r@nissan.co.uk. Aşadar, dacă vreţi o maşină super-potentă cu adevărat surprinzătoare, merită să vă gândiţi la Nissan Juke-R.

Care a primit şi un mini-film dedicat, "Desert Nemesis":

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.