Teasing Opel pentru Frankfurt 2011 – ce va fi noul concept experimental?

Autor: Oraan Mărculescu acum 8 ani Știri

Zvonurile că Opel vrea să intre pe teritoriul lui Mini Cooper cu o citadină botezată, pentru moment, Opel Junior nu sunt chiar noi, mulţi considerând că germanii fac un pas foarte îndrăzneţ – deşi Insignia a fost o declaraţie suficient de elocventă pentru pretenţiile life-style emise de Opel în viitor.

Acum, înaintea Salonului Auto Frankfurt 2011, cei de la Opel s-au gândit să ne testeze puţin răbdarea, printr-un teaser al noului lor concept experimental, care în imagine este ascuns de o husă. Totuşi, ne putem da seama că acest concept va utiliza un sistem de propulsie electric din faptul că este prezentat alături de Opel Ampera, prima maşină electrică de serie Opel.

Noul concept Opel se pare ca va avea propulsie electrica, la fel ca Ampera

Apoi husa nu poate ascunde gabaritul conceptului, cu o lungime mai redusă cu aproximativ o treime faţă de Ampera, ceea ce ne duce la o lungime de circa 3,5 metri, adică similar cu un Mini sau Fiat 500, cele mai cunoscute modele urbane life-style ale momentului.

De sub husă mai putem remarca linia mediană puternic ascendentă a lateralului caroseriei, precum şi partea frontală în stil monovolum, conceptul promiţând o combinaţie interesantă între dinamism şi spaţiu interior.

Toate detaliile despre noul concept Opel vor fi date publicităţii în următoarele zile.



Comentarii
Inchide