Lada Largus, Loganul MCV rusesc

Autor: Gabriel Grosoiu 19 apr. 2012 Știri auto

Dacia Logan MCV şi-a demonstrat calităţile în ceea ce priveşte versatilitatea şi eficienţa, aşa că decizia celor de la Lada de a prelua modelul este pe cât de simplă, pe atât de eficientă. La doi ani după ce a realizat perechea de concepte R90 şi F90, bazate pe break-ul romînesc lansat încă din 2007, fabricantul de la Răsărit s-a hotărât, în sfârşit, să ofere clienţilor un produs real, în ciuda vârstei conceptuale a proiectului.

Parteneriatul dintre ruşi şi alianţa Renault-Nissan a făcut posibilă apariţia modelului Lada Largus, o maşină de tip copy-paste legal, realizată după o reţetă de bussines foarte simplă şi verificată de nenumărate ori în industrie. Dacă în prezent, gradul de integrare al modelului pe piaţa locală a furnizorilor de piese este de doar 50%, în viitor se ţinteşte un nivel de 72%.

La fel ca şi pe piaţa românească Loganul MCV fabricat şi vândut în Rusia ca Lada Largus va fi disponibil atât în versiunea de pasageri, cu cinci sau şapte locuri, cât şi în versiunea cargo. Investiţia necesară pe plan local, atât pentru fabrică, dar şi pentru dezvoltarea programului, este de 550 de milioane de dolari, iar numărul modelelor ce urmează a fi construite pe platforma folosită de Largus va ajunge la cinci.

Cifrele de producţie estimate de ruşi sunt foarte optimiste. Astfel, pentru anul acesta se preconizează 27.000 de exemplare vândute, pentru ca în decursul anilor viitori să se ajungă la 27.000 de maşini vândute la fiecare 12 luni. Vânzările Daciei Logan MCV în versiune rusească vor demara în luna iulie.

Preţul de bază al van-ului va fi de 10.000 de dolari, pentru ca versiunea de pasageri să poată fi cumpărată pentru sume începând cu 11.000 de dolari. Rămâne de văzut câţi ani se vor bucura clienţii ruşi de Loganul MCV cu siglă de Lada, având în vedere probabilitatea foarte mare ca Dacia Lodgy să ducă la dispariţia break-ului din gama producătorului românesc.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide