Se zvonea de ceva vreme despre Nissan Qashqai facelift, acum îl avem în imagini oficiale şi cu informaţii calde.
Nissan Qashqai facelift
Pe certificatul de naştere al lui Nissan Qashqai scrie anul
naşterii 2007, deci la aproape 3 ani de la prima apariţie se cerea
o mică reîmprospătarea a imaginii. Qashqai A fost unul dintre
pionierii segmentului crossoverelor subcompacte, între timp apărând
Skoda Yeti, Peugeot 3008 şi în viitor se pare că va avea şi un
concurent de buget, Dacia Duster, astfel încăt o schimbare este
binevenită. Faceliftul este destul de pronunţat, partea
frontală cu o nouă grilă, noi blocuri optice, şi spoiler
redesenat fiind clar diferenţiată de precedenta generaţie.
În partea din spate, intervenţia este mai puţin extinsă, noile blocuri optice fiind cea mai evidentă schimbare. Acest facelift se va aplica şi pe versiunea cu 7 locuri, Nissan Qashqai+2, care până acum o imagine puţin modificată. Despre schimbări la interior nu putem spune prea multe, având dovada foto a noilor ceasuri de bord, fără alte modificări în habitaclu.
O altă noutate va fi însă versiunea eco, denumită Pure Drive. Aceasta vine cu motorul 1.5 dCi de 105 CP de la Renault şi datorită artificiilor aerodinamice şi a pneurilor cu rezistenţă redusă la înaintare are emisiile de CO2 scăzue la 129 g/km, faţă de 137 cât produce versiunea similară fără eticheta eco.
Inaugurarea mondială a lui Nissan Qashqai facelift, cu ocazia Salonului Auto Geneva 2010.




















