Dodge Nitro e un fel de plăcintă cu surprize: extrem de arătoasă la exterior, fără nici un gust la interior. Cu toate acestea, dacă vreţi o maşină care să vă scoată în evidenţă…

Puţine maşini mi-au plăcut la fel de mult precum Dodge Nitro. Şi la fel de puţine m-au dezamăgit atît de mult. Cînd am văzut-o prima dată, la Salonul de la Detroit, am fost cucerit de aspectul de macho, de alura de tăietor de lemne, cu faţa arsă de soare şi corp musculos. Mi-am dorit maşina asta deşi ştiam că, pînă la urmă, majoritatea modelelor americane au toate defectele şi ajung să te dezamăgească. Iar Nitro chiar le are.

Un interior care-i face pe cei de la Dacia să pară creatori de modă italieni; cu un motor diesel zgomotos, pe o generaţie mult depăşită de anul 2007; cu o direcţie brutală şi cu lipsă de rafinament. Şi cu toate astea, maşina place mai mult decît te-ai aştepta. Ce, nu aţi fost atraşi niciodată de femei frumoase dar fără pic de creier?

Cînd cei de la Dodge au realizat Nitro, nu s-au gîndit nici un moment la noi, europenii. Nu s-au gîndit că, aici, Nitro va trebui să concureze RAV4, X-Trail, Santa Fe, Outlander sau chiar Freelander. Adică modele mult mai bine finisate, mult mai atrăgătoare pentru un european. Nitro este un model pentru americani, care nu prea dau doi bani pe interior, însă îşi doresc o maşină care chiar poate să exprime ceva. Şi, slavă cerului, Nitro exprimă multe: forţă, îndrăzneală, duritate. Una peste alta, Dodge Nitro este un Jeep Cherokee remodelat, fapt ce spune ceva despre pedigree-ul acestui model, care însă, spre deosebire de Cherokee, nu este o maşină de offroad, ci mai degrabă una de şosea.

Cu 4,58 metri lungime, Nitro nu e genul de urieşenie americană care umple parcarea. Se află departe de dimensiunile unui Q7 sau ale unui GL. Cu toate astea, atunci cînd vezi un Nitro în oglinda retrovizoare, ştii că trebuie să te fereşti din calea lui. Cu aripile umflate asemenea muşchilor unui culturist, cu jantele uriaşe, de 20 de ţoli, cu grila cît un frigider şi alura de truck, Nitro este cu siguranţă un bad boy.

Dacă la Nitro lucrurile bune se pot spune despre design, cele rele îţi vin în minte atunci cînd te urci la volan. Poziţia de condus e destul de incomodă atît pentru scunzi, cît şi pentru mai dolofani sau mai înalţi. Pentru a face loc coloanei de direcţie, pedalierul a fost mutat cît mai în stînga, astfel că, la versiunea cu o cutie manuală, te trezeşti că singurul spaţiu pe care poţi să-ţi odihneşti stîngul este ambreiajul. Şi în spate situaţia e la fel. Deşi ai loc destul pentru genunchi, nu poţi să-ţi inserezi picioarele sub locurile din faţă.

Nitro are şi cîteva atuuri. Bancheta spate se poate rabata obţinîndu-se un spaţiu perfect plan, iar portbagajul creşte în volum de la 369 la 1.994 de litri. Tot de lăudat este şi tapiţeria realizată dintr-un material special, care se poate curăţa extrem de uşor orice ai vărsa pe el. Nici sistemul audio nu e de lăsat deoparte, pentru că dispune de un hard-disk de 20 de giga – suficient pentru 1.600 de melodii. GPS, MP3-ul si Bluetooth-ul fac şi ele parte din ofertă, la fel ca şi ecranul pentru urmărit filme pe DVD, amplasat pe tavan.

Revenind la comportamentul rutier şi la derivarea sa din Cherokee, Nitro este o maşină diferită tehnic, dispunînd de propulsie la care diferenţialul se poate bloca în modul 4x4. Aşa că aviz amatorilor de off-road: nu vă luaţi Nitro decît pentru scurte incursiuni la ţară sau eventual în pădure. Pentru cocoţat pe munţi, opţiunea disponibilă se numeşte Jeep Cherokee. Spre deosebire de SUV-urile cu pretenţii de off-road, nici ESP-ul nu este în întregime deconectabil. Chiar dacă avem un buton de off, ESP-ul revine în funcţiune la cea mai mică avertizare a sistemului electronic. În plus, spoilerul uriaş de pe faţă limitează drastic atît unghiul de atac, cît şi garda la sol.

Sub capotă, Dodge propune trei motorizări, dar importantă pentru piaţa de la noi va fi doar cea diesel de 2,8 litri CRD, care va aduna, probabil, cvasitotalitatea vînzărilor. Motorul pe benzină de 4 litri iese din calcul din cauza consumului şi a capacităţii cilindrice, prea mari pentru taxele de la noi. Disponibil în combinaţie cu o cutie manuală cu şase trepte, dieselul de 2,8 litri dezvoltă 177 de cai-putere şi un cuplu mai mult decît suficient: 460 Nm. Destul de ”agricol”, fără fineţea unui CDi Mercedes, acest propulsor poate fi totuşi privit ca o caracteristică tipică unui Nitro brutal. Suficient de suplu în comportament, oferă demaraje bune, dar se arată a fi prea zgomotos la viteze de croazieră, pe autostradă. Consumul, anunţat cu o medie de 8,6 litri la 100 km, este destul de rezonabil, chiar dacă cifrele reuşite în timpul testului nostru au fost de aproximativ 10 litri/100 km.

Pe ansamblu, Nitro nu este maşina perfectă pe care şi-ar dori-o un european. Nu este nici cea mai ieftină din clasa sa. Nu este nici cea mai economică. Nu este nici măcar un zmeu al off-road-ului. Dar are o personalitate atît de puternică, încît te poate face să o cumperi încă de la prima întîlnire.