VIDEO: Accident spectaculos în Le Mans Series

Weekendul acesta la Monza Stephane Ortelli a fost la un pas de moarte pe pista italiană, atunci când a trecut printr-un accident pe cât de periculos pe atât de spectaculos.

Accidentele în Le Mans Series sunt deseori foarte periculoase, aerodinamica întinsă la maxim ducând la o mașină incontrolabilă atunci când aceasta pierde contactul cu solul. Deși bolidul s-a rotit de foarte multe ori în aer dar și pe pământ, ajungând să se oprească într-o formă de nerecunoscut, pilotul a scăpat doar cu glezna ruptă.
Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.