Dacia Logan Facelift

Cum ce facem? Îl vindem mai bine ca oricând. De ce? Va exista climă automată sau cutie automată? Explicăm în rândurile care urmează.

Dacia Logan Facelift Dacia Logan Facelift

La aproape 4 ani de la lansare, iată că Dacia Logan, așa cum îi stă bine unei mașini ce se respectă, primește un facelift. Unul chiar târziu, mai ales în condițiile în care durata de viața a unui model tinde să scadă. La unele mașini asiatice, pentru a face față concurenței la 4 ani deja vedem un model nou. Dar la Logan nu s-a întâmplat așa. Precum actualul Audi A6, să dăm unul din puținele exemple existente, Loganul nostru cel de toate zilele a rezistat bine în timp. Este adevărat însă, că el a mai beneficiat de un pseudo-mic-facelift acum doi ani. Mai mult cu rol practic decât estetic, modelul autohton a primit o grilă față vopsită în culoarea caroseriei, stopuri spate cu semnalizatoare albe sau mâner pentru deschiderea portbagajului. Excelent, mai ales în condițiile în care înainte de acest upgrade trebuia să oprești motorul pentru a deschide portbagajul. În interior am regăsit un schimbător de viteze cu aere de Megane dar principalele modificări importante s-au oprit aici.

Dacia Sandero Din acest punct de vedere Loganul este chiar ușor atipic, pentru că modificările sunt prea puține pentru a fi considerate un facelift, dar existența lor a însemnat "altceva" față de trendul normal. Aceste mici modificări nu sunt însă singurele lucruri atipice. Apariția unor noi motorizări pe un model la mult timp după ce acestea au debutat în grupul mamă este iarăși un lucru destul de neobișnuit. Gama Logan a primit noi versiuni de caroserie într-un timp foarte îndelungat. Dacă la Megane de exemplu în maxim un an de la prezentarea modelului aveam pe piața deja toate tipurile de caroserie derivate, iată că la Dacia a fost nevoie de 2 ani pentru apariția breakului și de 4 ani pentru a vedea un Logan Pick-Up sau o versiune hatchback.

Iar aici intervine o problemă delicată. De ce? Avem un pick-up abia lansat pe baza vechiului Logan. Avem de asemenea un MCV care momentan păstrează detaliile actualei berline. Dar deja din acest moment încep să se producă Sandero și Logan facelift, o situație care duce la prezența în procesul de producție a unor repere duble. Vom aveam două tipuri de bord, două tipuri de faruri și tot așa. Iar acest lucru duce la costuri mărite. Cum va accepta Mister Cost Killer Carlos Ghosn o asemenea situație rămâne de văzut. Cel mai probabil la finalul acestui an, cel mai târziu anul viitor vom vedea un facelift și la MCV. În ceea ce privește Pick-Up, Dacia se va folosi de noutatea în sine a caroseriei pentru a-și susține vânzările, urmând ca tot anul viitor să îi aplice și acestuia un facelift. Avem așadar o gamă extrem de atipică, cu modele care se comportă mai degrabă ca unele de sine stătătoare decât ca o familie.

Dacia Logan faceliftRevenind la Logan facelift, noul design te face să crezi că designerii au dorit de la început să creeze un automobil nu foarte arătos la început tocmai pentru ca acum la un facelift să primească numeroase laude. Partea frontală, în mod curios, se deosebește destul de mult ce aceea de la modelul hatchback, Logan și Sandero, chiar dacă sunt variații de caroserie ale aceluiași model, având puține elemente în comun. Pentru păstrarea unei identități vizuale necesare recunoașterii și dezvoltării unei imagini puternice, grila față centrală este comună. Însă aici se opresc asemănările, până și bagheta cromată de la baza capotei având formă diferită. Spoilerul față este un real progres, cu o formă destul de complexă și modernă, care asigură de unul singur un aer de modernism. Blocurile optice au fost rotunjite și grație designului interior au scăpat de acel efect de nepotrivire între far și semnalizator care se întâlnea până acum la actualul model și lăsa impresia de o calitate a fabricației foarte slabă.

Partea laterală nu a suferit mari modificări, mai ales că asta ar fi implicat schimbări majore la caroserie, lucru rar întâlnit la un facelift. Cea mai importantă modifcare va fi reprezentată de înlocuirea oglinzilor, acele oglinzi mult lăudate cu ocazia lansării pentru faptul că puteau fi montate de pe o parte pe alta și de aici o semnificativă reducere de costuri. Păcat că în ele vizibilitatea era foarte slabă.

Dacia Logan FaceliftÎn spate efectul faceliftului este pus în evidență de spoilerul spate, cu ochi de pisici integrati, dar care aduce aminte de unele modele Seat. Nici bara spate cromată aplicată pe capacul portbagajului nu este de o originalitate ieșită din comun, fiind regăsită de exemplu la Opel Vectra sau Astra Sedan. Chiar dacă în realitate un astfel de accesoriu ar arată bine pe noul model, pleiada de tuneri de Vitan cu realizări asemănătoare ar micșora impresia bună lasată. Stopurile spate nu au multe modificări. Este adevărat, au acum o formă ușor modificată pentru alinierea cu noul spoiler spate integrat în portbagaj, iar becul de mers cu spatele este integrat sub un decor de culoarea roșie, însă senzație de nou nu este pregnantă. Dacă nu exista însă acel mic facelift acum doi ani, alta era impresia. Apropo de acel mic facelift, nu putem sa nu observăm că acel buton pentru deschiderea portbagajului, apărut atunci, acum a dispărut, în locul lui fiind profilat un spațiu de acționare cu mâna aflat la baza capacului portbagajului, acest sărind pesemne la apăsarea noului buton. Chiar dacă poate părea o soluție mai elegantă, aceasta modificare va duce pesemne la o manevrare mai defectuosă în cazul unui portbagaj murdar.

De asemenea din pozele surprinse în uzină reiese că și cea mai slabă versiune va avea spoilere vospite integral, similar cu noul Renault Clio Symbol. Un lucru care estetic este reușit, însă în jungla de asfalt din această țară va da mult de muncă vopsitoriilor. Un detaliu interesant este capacul ce acoperă acum cârligul de remorcare, un plus semnificativ la estetica părții dorsale.

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.